DRAMA


AdamusTM transmis prin channel de Geoffrey Hoppe, cu asistenţa
Lindei Hoppe
Prezentat la postul de radio „Insights for the Soul”,   www.insightsforthesoul.com, la 16 noiembrie 2009 Gazda a show-ului: Mark William
Date de contact sunt disponibile la adresa:www.crimsoncircle. com 
Eu Sunt Ceea Ce Sunt, Adamus din Domeniul Suveran. Şi, da, într-adevăr, cu toţii sunteţi bineveniţi să mă numiţi Adamus, Adamus (cu accent pe primul „A”),oricum consideraţi că vi se potriveşte.
Vom sta o clipă aici, pe măsură ce intrăm în sesiunea noastră, pe măsură ce
intru pe deplin în Cauldre – voi îl numiţi Geoffrey, în corpul său. Mă conectez
acum cu Linda, care şi ea este aici, Linda din Eesa, care îşi uneşte energiile
cu ale mele, iar din acest punct din Golden, Colorado, voi extinde această
energie pentru a mă conecta cu fiecare dintre cei care ascultă, fie acum, fie
la un moment din viitor – nu contează.
Vă voi cere tuturor celor care participaţi la adunarea noastră din această
seară să respiraţi adânc… să respiraţi… să vă simţiţi corpul. Atunci când
respiraţi vă puteţi simţi spiritul, de fapt. Voi respiraţi şi simţiţi lucrul
numit mintea. Voi respiraţi şi simţiţi cât de vii sunteţi cu adevărat. Haideţi
să ne conectăm cu toţii energiile, în onorare şi respect total unii pentru
alţii.
Toţi cei care se conectează în acest proces, sunteţi onoraţi de Spirit, de
fiinţele angelice, de mine, Adamus, de Linda şi de Geoffrey şi de cei care
realizează această transmisie specială – Mark, John, Charmaine. Aşa că haideţi
să ne conectăm energiile astfel încât să găsim acel loc confortabil, compatibil
şi de onorare din care să purtăm discuţia noastră în această seară.
Este o onoare şi o încântare pentru mine să mă aflu aici, cu fiecare dintre
voi. Se petrec atât de multe pe Pământ acum, este uimitor. Este extraordinar
din perspectiva noastră şi, într-adevăr, noi măsurăm, monitorizăm. Noi observăm
ce se petrece acum pe Pământ.


Conştiinţa

Este uimitor cât de rezistenţi sunteţi cu toţii, cum sunteţi în stare să faceţi
faţă schimbărilor în ritm rapid din vieţile voastre, din lumea din jurul
vostru. Este extraordinar să ne gândim cum tehnologia se dezvoltă într-un ritm
care literalmente depăşeşte orice măsurătoare. Dacă o comparaţi cu tehnologia
din trecut, nici nu mai poate fi măsurată. De ce? Deoarece conştiinţa s-a
extins la un nou punct.
Conştiinţa nu a descris doar o curbă frumoasă de creştere. A făcut un salt
cuantic acum câţiva ani şi sunteţi în miezul lui. Voi, cei care sunteţi cu noi
în această seară, voi sunteţi învăţătorii săi, liderii săi. Ştiu că sunt şi
zile în care vă puneţi la îndoială pe voi, când vă îndoiţi de voi, pentru că
există aspecte ale voastre care, poate, nu înţeleg tot procesul prin care
treceţi, aspecte încă rănite de lucruri ce s-au petrecut în trecut, aspecte
care încă mai cutreieră pe dinafară, trecând prin dramele lor, prin problemele
lor. Uneori aceste părţi din voi sunt cumva precum o oglindă, însă o oglindă
distorsionată, o oglindă neclară, o oglindă ce nu are tipul de iubire şi de
onorare pe care o are la modul absolut oglinda voastră reală.
Voi auziţi aceste voci ale voastre spunând: “Cine sunt eu? Cum pot să fiu
învăţător dacă se pare că nici viaţa mea nu mi-o pot aşeza la un loc? De ce
nu-mi vorbesc entităţile? De ce nu se petrece ceva măreţ, magic şi misterios în
viaţa mea?” Iar eu trebuie să vă opresc chiar aici. Atunci când apare această
trăncăneală a minţii, trebuie să vă opresc şi să vă reamintesc că nu vedeţi
toată imaginea. În viaţa voastră se petrece ceva magic şi mistic. Există ceva
transformaţional. Aceasta este, aşa cum ar fi spus Tobias, aceasta este acea
viaţă, nu doar una dintre vieţi. Pentru asta aţi petrecut sute sau mii de
vieţi, sute şi mii de vieţi ce ajung acum la punctul culminant.
Acesta este timpul. Nu-l rataţi, nu-l rataţi presupunând că se va petrece în
2012 sau după 2012. Nu-l rataţi gândindu-vă că totul va căpăta sens după ce
veţi face trecerea, după ce veţi părăsi corpul fizic şi vă veţi întoarce pe
tărâmurile noastre. Nu-l rataţi gândindu-vă că trebuie să se petreacă vreun eveniment
astrologic sau de alt fel. Se petrece chiar acum.
Oh, iar voi spuneţi: “Dar, Adamus, o să te chem, o să vorbesc cu tine şi o
să-ţi pun nişte întrebări. Unde se află?” Este chiar aici. Este chiar aici.
Este atât de aproape, este atât de evident pentru noi, în tărâmurile angelice,
dar voi încă mai sunteţi acordaţi cu modul „doar uman”. Modul „doar uman”. Aşa
că, da, nu veţi simţi, vedea sau experimenta adevărata natură mistică a ceea ce
se petrece în viaţa voastră, transformarea care se petrece la niveluri
incredibil de profunde.
Aşa că ce faceţi? Ce faceţi pentru a trece dincolo de această frântură de
conştiinţă umană? Respiraţi adânc şi vă oferiţi vouă înşivă permisiunea
dedicată de a vă deschide.
Nu mai aveţi nevoie să citiţi nimic. Nu mai aveţi nevoie să mergeţi la cursuri.
Nu mai e nevoie să urmăriţi talk show-uri, deşi sunt minunate şi distractive.
Nu le veţi găsi aici, iar voi ştiţi asta, pentru că voi şi cu mine am discutat
înainte.
Voi aveţi tendinţa de a găsi distrageri, scuze, amânări şi încăpăţânări, dar
este chiar aici. Este chiar aici. Se petrece. Eu o pot vedea acum în voi, iar
voi de fapt ştiţi asta. Voi ştiţi că se petrece ceva magic în viaţa voastră,
dar apoi cădeţi din nou în tiparele vechi, iar despre asta vreau să vă vorbesc
în această seară – despre ce se petrece, ce se petrece şi vă blochează viziunea
şi conştienţa asupra a ceea ce se petrece cu adevărat.
Aşa că haideţi să respirăm adânc… (pauză) … şi haideţi să vorbim despre ce se
petrece. Sper să nu-i ofensez pe prea mulţi dintre voi, dar ştiu că aşa va fi.
Şi ştiu că unii dintre voi vor avea dificultăţi cu cele despre care vom vorbi.
Unii dintre voi vor fi foarte frustraţi de mine şi vă voi spune chiar acum:
după ce adunarea noastră din această seară se va fi terminat, voi veţi fi
închis luminile şi veţi fi mers la culcare, eu încă voi mai fi acolo. Voi fi
acolo la fiecare pas pe cale. Atunci când vreţi să vă revărsaţi mânia şi
frustrarea asupra mea sau dacă vreţi doar o mică discuţie plăcută, eu voi fi
acolo. Nu se va încheia cu transmisia din seara asta. Continuă.


Ce se petrece

În centrul a ceea ce văd că se petrece cu atât de mulţi dintre voi – nu, o să
schimb cuvintele care au ieşit din gura lui Cauldre. El a spus “atât de mulţi
dintre voi”, eu o să reformulez ca să spun: „voi toţi”, fiecare dintre voi,
sunteţi prinşi în tentaţia dramei. Drama.
Voi aduceţi drama în viaţa voastră atunci când nu e nevoie să se afle acolo.
Aţi observat vreodată cum tocmai atunci când se liniştesc apele, când simţiţi
că bucuria vieţii începe să vină, ceva apare din partea voastră întunecată ca
să perturbe – o furtună emoţională, probleme, dramă? Emoţii dificile vin ca să
agite calmul pe care tocmai începeaţi să-l experimentaţi.
Acum haideţi să stăm o clipă aici. Voi ştiţi că se petrece, eu ştiu că se
petrece. Care e cauza pentru care se petrece? Este din cauză că voi sunteţi
foarte vulnerabili? Este din cauză că lumea este un loc în care să fie atât de
greu de trăit? Este din cauză că toţi încearcă să profite de voi? Este din
cauză că alţi oameni sunt plini de nevoi, de lăcomie şi pur şi simplu or să vă
strice tot, indiferent cum ar fi? Nu. Nu. De fapt voi provocaţi drama. De fapt
voi atrageţi drama în viaţa voastră şi este manifestată printr-o varietate de
lucruri.
O jucaţi în relaţiile voastre. Se manifestă prin abundenţa voastră, prin mediul
vostru de lucru. Se manifestă prin corpul vostru. Da, drama se manifestă prin
corpul vostru, pentru că este un tipar uman foarte, foarte vechi, iar voi aţi
intrat în tipar. Aţi intrat pe acel făgaş şi vă este greu la acest punct să
vedeţi pădurea din cauza copacilor. Astfel că tiparele continuă. Au fost
programate în voi. Au fost consolidate. Aşa că voi continuu atrageţi drama, iar
apoi sunteţi foarte dezamăgiţi şi spuneţi: “Dar de fiecare dată când încep să fac
un mic progres, ceva îmi stă în cale”.
Voi atrageţi drama când sunteţi deprimaţi. În prezent, depresia… o să vorbesc
mult despre depresie în următorii câţiva ani., De fapt noi vom intra într-un
tip de facilitare pentru cei ce sunt bolnavi mintal, care se află în spitale
sau în tratament ori chiar pentru cei care experimentează unele feluri de
dezechilibre mentale sau depresii, pentru că nu sunt ceea ce cred cercetătorii
că sunt.
Depresia, chiar acum, pentru cei care ascultă – aceasta nu se aplică pentru
toţi oamenii, ci pentru voi, cei care ascultaţi – este un tip de spaţiu gol
care este creat pentru voi ca să înţelegeţi cine sunteţi. Depresia vine în
acest spaţiu gol în care vă puteţi descoperi divinitatea, să vă amintiţi
trecutul, însă depresia vine din cauză că există nişte dinamici.
Una dintre ele este că există o tristeţe faţă de părăsirea vechii condiţii
umane. Credeţi sau nu, aşa e. Sunteţi trişti să eliberaţi condiţia umană veche.
Depresia apare pentru că există în voi o conştienţă că spiritul, divinitatea,
caută să participe în viaţa voastră de zi cu zi. Nu doar în viaţa voastră
spirituală, nu doar în alte tărâmuri, unde mergeţi uneori ca să vă conectaţi cu
ceea ce aţi numi sinele vostru mai înalt. Divinitatea voastră vrea să vină, în
acest moment, chiar acum. Chiar acum, în timp ce noi vorbim, vrea să fie parte
a acestei conversaţii, parte din această transmisie. Vrea să vină, dar voi o
ţineţi la distanţă.
Aşa că, într-un mod energetic, voi creaţi un vid prin faptul că nu permiteţi
divinităţii, spiritului vostru, sinelui vostru divin în viaţa voastră de zi cu
zi. Aceasta creează depresia. De fapt este doar un semn sau o comunicare că
este timpul ca divinitatea voastră, pentru sinele vostru total, să fie aici.
Însă voi vă blocaţi în lucrul care este depresia, că este ceva în neregulă cu
voi. De ce aveţi o energie atât de scăzută, de ce nu aveţi niciun stimul, aşa
că ştiţi ce să faceţi? Ei bine, da, ştiţi ce să faceţi, pentru că tocmai v-am
spus. Voi creaţi drama, drama umană, conflictele cu alţi oameni, problemele cu
abundenţa, problemele cu spiritualitatea voastră. Voi aţi creat o dramă
minunată în legătură cu cât de mult meritaţi în plan spiritual. Voi creaţi
dramă în corpul vostru fizic prin boală sau rănire, iar drama vă reaminteşte că
sunteţi în viaţă. Abate atenţia de la problema reală, care este integrarea
sinelui aici, pe Pământ, în această viaţă, şi acum oferă o distragere.
Este energie. Drama este pentru condiţia umană ceea ce zahărul este pentru
corp. Drama este pentru psihicul vostru ceea ce zahărul este pentru fizic. Este
un impuls, este o agitaţie, este o distragere şi este în general falsă. În
general este falsă. Absolut, puteţi trăi fără dramă. Acum s-ar putea să
spuneţi: „Da, dar toţi aceştia din jurul meu, copii, soţul sau soţia, cei cu
care lucrez, dramele de la televizor – cum să evit eu drama?” Prin alegere
conştientă şi deliberată.
Dar, înainte de a face asta, daţi-mi voie să vă explic unele din ramificaţiile
sale. Fără dramă nu veţi avea acea infuzie de energie, zaharoasă, înaltă, care
să vă distragă. Nu veţi avea acea reamintire că sunteţi în viaţă. Da, drama –
voi folosiţi drama ca să vă reamintiţi vouă înşivă că sunteţi în viaţă, ca să
vă împidicaţi să vă plictisiţi. Fără acea dramă, voi simţiţi că veţi intra
într-un fel de nimic.
Voi folosiţi drama ca substitut al pasiunii reale, apropo. Unii dintre voi vă
conectaţi cu mine în stare de vis sau, uneori, chiar în stare trează şi
spuneţi: “Dar, Adamus, unde este pasiunea mea? Care este pasiunea mea?” este
aici, dar drama o înlocuieşte acum. vă oferă acel imbold. Vă oferă, ei bine, un
motiv de a trăi, iar voi îi puteţi pune capăt.
Fiecare dintre voi este un învăţător al noii conştiinţe. În timp ce eu vorbesc
aici, voi înţelegeţi absolut despre ce vorbesc aici. Vă conectaţi cu ea. Însă
în timp ce vorbim, o parte din voi rezistă şi se revoltă. O parte din voi
spune: “Da, da, dar, dar…” Nu există „dar”. Drama este ceva de care puteţi
trece. Este Energie Veche, este foarte umană şi nu vă mai stă bine cu ea.
Vreau să începeţi să fiţi conştienţi când există dramă în viaţa voastră. Oh, va
fi acolo mâine, poimâine, va fi acolo până când voi veţi face acea alegere
clară, dedicată că renunţaţi la dramă.


Viaţa fără dramă

Deci ce se petrece când eliberaţi drama? Veţi simţi, pentru o scurtă perioadă
de timp, că sunetţi foarte, foarte plictisiţi. Acea plictiseală vă va face să
realizaţi extinderea dramei în viaţa voastră. Voi merge până la a spune că
circa 93% din experienţele voastre conştiente se învârtesc în jurul vreunui fel
de dramă: cu alţi oameni, cu voi înşivă, cu aspectele voastre, cu corpul
vostru, mereu se petrece câte ceva. Mereu există ceva ce trebuie depăşit, ceva
la care trebuie să lucraţi, ceva cu care să vă luptaţi, ceva de care trebuie să
fugiţi. Şi aceasta este drama. Vă puteţi imagina cantitatea uriaşă de energie
personală ce este risipită pe dramă?
Astfel că atunci când voi eliberaţi drama, pentru o scurtă perioadă de timp,
dar cu un impact mare, veţi simţi că viaţa este foarte plictisitoare. Atunci
când vă deconectaţi de modul dramatic, emoţional de a fi cu alţi oameni care
constant vă alimentează nevoia de dramă, vă veţi simţi foarte plictisiţi – “Ce
urmează? Ce ar trebui să fac?” Va exista o ademenire, o tendinţă de a vă
întoarce la dramă, pentru că, ei bine, este destul de amuzantă, până la un
punct. Vă stimulează, până la un punct. Este un fel de reamintire că sunteţi în
viaţă, până la un punct. Şi la acest punct vă aflaţi acum.
Aşa că treceţi printr-o scurtă perioadă de plictiseală. Pare să nu fie nimic.
Pare că sunteţi într-un deşert vast şi gol, iar apoi vă întrebaţi pe voi: “Ei
bine, de ce ar trebui să mai trăiesc? Drama nu mai e, unii dintre oamenii cu
care mă jucam au plecat, nu simt lucrul numit Spirit, nu am niciun fel de mare
experienţă de conştiinţă cosmică, nu-mi vorbesc entităţi – de ce aş mai
rămâne?”
Daţi-mi voie să vă spun, dragi, dragi, dragi prieteni şi învăţători: atunci să
respiraţi adânc. Atunci să aveţi încredere în voi înşivă la cel mai profund,
mai implicit şi mai conectat nivel. Nu forţaţi, doar permiteţi. Destul de
curând veţi începe să vă transcendeţi şi să vă extindeţi energia în tărâmuri
noi, în timp ce încă vă aflaţi în corp fizic pe Pământ. Veţi începe să vă
extindeţi în adevăratul voi, cel real, acel „voi” care nu are nevoie de drame,
acel „voi” care înţelege în cele din urmă, o dată pentru totdeauna – nu din
punct de vedere mental, ci din cel al simţirii – ce este pacea cu sine, ce este
desăvârşirea în sine. Veţi înţelege frumuseţea de a fi cu voi înşivă.
Veţi începe să înţelegeţi deplinătatea care sunteţi şi care mereu aţi fost şi
că… O să râdeţi, o să râdeţi, o să râdeţi iar şi iar şi apoi probabil că veţi
vărsa câteva lacrimi, însă veţi spune: „Dragă dumezeule, ei au tot încercat să
ne spună că tot timpul a fost aici, că Spiritul, Spiritul meu a fost aici” şi
dintr-o dată veţi realiza că aşa este.
Veţi realiza cât de artificială, cât de subţire şi distorsionată era drama şi
veţi realiza că nu mai aveţi nevoie de ea. A fost precum un mod prost de a vă
hrăni. Era o realitate distorsionată. Dintr-o dată veţi realiza principiul „Eu
Sunt” al vostru, faptul că nu aveţi nevoie de energie din afara voastră, tot
ceea ce aveţi este deja aici, faptul că puterea este o mare iluzie în care
v-aţi jucat mult timp, faptul că viaţa este de fapt bucurie – nu e făcută să
fie o mare luptă, niciodată nu a fost aşa -, faptul că mintea este ceva
minunat, dar că voi sunteţi mult mai mult decât mintea voastră, faptul că
sunteţi o fiinţă absolut creatoare, însă energiile creative fie au fost
secătuite de drama voastră, fie au fost cu totul copleşite de ea.
Veţi realiza că lucrul pe care l-aţi aşteptat atât de mult timp – să vă
conectaţi cu divinitatea voastră, cu voi înşivă, cu îngerul de aur şi toate
acele lucruri – mereu aţi fost conectaţi. Acele alte părţi din voi doar au
aşteptat cu răbdare ca voi să treceţi peste dramă.
Nu este un mare element filosofic. Nu este nevoie să treceţi prin studii cu
mistici şi guru. Nu este nevoie să răbdaţi ani şi ani în şir de meditaţie sau
altele. Nu. Oh, dacă vreţi asta, se poate. Într-un fel este un fel de dramă în
sine.
Tot ceea ce aveţi de făcut este să faceţi alegerea conştientă, deliberată,
specifică, cum că aţi terminat cu drama, iar apoi faceţi un pas în spate,
pentru că fiecare dintre voi aude atunci când spuneţi: “Am terminat cu drama.
Vreau să trăiesc. Vreau să experimentez. Vreau să creez. Nu mai am nevoie de
dramă”. Atunci când sunteţi atât de clari cu voi, fiecare parte din voi va auzi
asta. Va intra adânc în sufletul vostru şi sufletul vostru va dansa şi se va
bucura de veşti. Iar apoi daţi-vă la o parte, căci procesul natural din voi,
din spiritul vostru, începe să aibă loc.
Da, veţi trece prin nişte schimbări în viaţa voastră. Da, poate să însemne
schimbarea sau eliberarea oamenilor care au fost pilonii dramei în viaţa
voastră. Da, înseamnă că veţi avea o relaţie diferită cu voi înşivă, o relaţie
în care nu mai puteţi fi victima. Sunteţi fie creator, fie victimă. Iar când
voi proclamaţi că aţi terminat cu drama şi că aţi terminat cu calea hrănirii şi
că aţi încetat cu acel mod de a trăi, totul se schimbă. Cu adevărat aşa e.
Acum daţi-vă la o parte. Ieşiţi din minte. Încetaţi să vă mai daţi seama cum să
o manipulaţi sau cum să o manevraţi. Doar permiteţi să se petreacă. Puteţi avea
atât de multă încredere în voi încât să permiteţi să se petreacă? Puteţi avea
încredere în acele părţi din voi pe care le numiţi divinitatea voastră, pe care
le numiţi conştiinţa voastră expansionată, pe care le numiţi sinele vostru
divin? Puteţi avea încredere suficientă încredere în acele părţi din voi încît
să vină în viaţa voastră, să fie cu voi în fiecare zi, în toate felurile, prin
ceea ce ai numi bine şi rău şi dificil şi provocator? Dar cu adevărat nu sunt
aşa. Veţi începe să vedeţi frumuseţea din toate aceste lucruri.
Dacă pot spune ceva, dragi prieteni, este că este atât de simplu, atât de
simplu şi poate că de asta sunt uneori exasperat de unii dintre voi. Din acest
motiv uneori mă exprim tranşant, sunt foarte direct, pentru că este atât de
simplu. Atunci când vă întoarceţi la acest punct de simplitate – ei bine,
simplitatea este antiteza dramei – atunci când vă întoarceţi la acest punct de
simplitate în viaţa voastră veţi înţelege ce este adevărata profunzime.
Acum, pare să fie o contradicţie. Mintea voastră umană spune: “Simplitatea
înseamnă mai simplu”, iar uneori mintea, emoţiile şi aspectele voastre iubesc
complexitatea, pentru că acolo se joacă drama, în complexitate. Odată ce vă
întoarceţi la punctul de simplitate veţi realiza unde se află adevărata
profunzime, profunzimea conştiinţei, profunzimea spiritului. Însă nu este o
profunzime complexă, este o profunzime frumoasă. Este profunzimea cu uşurinţă,
profunzimea cu iubire adevărată.
Astfel că acesta este mesajul meu scurt pentru această seară. Sper că vă scoate
din minte. Sper că vă duce către unele din lucrurile care… oh, există energii
şi aspecte care stau în jurul vostru, care s-au aflat în jurul vostru. Le
puteţi simţi energia. Uneori le puteţi auzi că încearcă să vă vorbească.
Acestea sunt părţi din voi care încearcă să ajungă la voi, dar aţi fost blocaţi
în dramă.
De fiecare dată când apele sunt liniştite, aveţi tendinţa de a aduce furtuna.
Acum este timpul să respiraţi adânc şi haideţi să trecem dincolo de asta.
Haideţi să trecem la adevărata lucrare pentru care ne aflăm aici, oh, şi este
foarte mare, apropo, pentru că există acum milioane şi milioane de oameni care
trec prin trezire, care trec prin ceea ce aţi trecut voi acum câţiva ani, care
trec prin a învăţa cum să trăiască drept om divin pe Pământ, care ies din
minţile lor, ies din filosofiile şi psihologiile vechi şi pur şi simplu vor să
se conecteze cu adevăratul lor sine. Aşa că ne aşteaptă multă muncă.
Pentru a face această lucrare, fie că este vorba despre Cercul Crimson sau de
Lightworker sau de grupul lui Kryon sau de oricare altul dintre grupurile care
se există acum şi se concentrează pe noua conştiinţă, va fi necesar să treceţi
dincolo de dramă.


Reamintiri

În încheiere, voi împărtăşi două lucruri. Mai întâi, fiţi conştienţi de modul
în care drama se joacă în viaţa voastră şi înţelegeţi că şi voi vă jucaţi cu
ea. Vă puteţi deconecta de la dramă oricând, dar atunci când faceţi aceasta
treceţi printr-o perioadă în care totul pare plictisitor. Nu este aşa. Doar
taie calea pentru ca o formă de mai măreaţă realitate să vină în viaţa voastră.
Nu vă lăsaţi tentaţi să fugiţi la dramă doar ca să vă ofere un stimul.

Drama este Energie Foarte Veche. Este foarte, foarte dualistă, iar noi cu toţii
vom descoperi acum ce fel de mod de a trăi există pe Pământ fără să mai fie
nevoie de dramă. Lăsaţi-i pe alţii să joace dramele lor. Lăsaţi-i pe alţii să
se bucure de timpul lor cu drama, dar hai să trecem dincolo de ea, ca să putem
intra în conştiinţa reală.


Şi, apropo, aşa cum probabil aţi observat deja că atunci când intraţi în
creşterea conştiinţei, în această lucrare spirituală, aţi observat că aproape
că are tendinţa de a aduce şi mai multă dramă la suprafaţă, va aduce şi mai
multe probleme la suprafaţă. Ei bine, într-adevăr aşa e, din cauză că un
element de dramă care se agaţă de voi de mult timp opune rezistenţă. Şi cum va
rezista? Va crea şi mai multă dramă. Respiraţi adânc. Nu mai aveţi nevoie de
ea. Vom vorbi mai mult despre asta în unele din sesiunile noastre următoare.
Al doilea lucru este: cum mai zboară timpul! Pare că abia am început să vorbim
acum câteva minute. Aceasta este natura realităţii. Se va schimba foarte rapid,
aşa cum mulţi dintre voi aţi fost surprinşi să auziţi că show-ul nostru a ajuns
la final.Vă gândeaţi că abia a început. Într-un fel abia am început, dar da,
într-adevăr, nu este ciudat cum timpul pare să fie mai fluid în aceste zile?
Timpul a zburat pe lângă noi şi sunt atât de multe întrebări. Eu îl văd şi îl
simt pe fiecare dintre cei care are întrebări de pus, iar câţiva au chiar
întrebări de o emoţie foarte, foarte profundă. Trebuie să spun că voi puneţi
întrebări pentru că sunteţi la limită acum sau simţiţi că sunteţi la limită. Nu
am uitat de voi şi nu aţi fost trecuţi cu vederea de niciunul dintre noi. Constrângerile
umane ale timpului asupra acestui program au făcut să fie dificil să mă
conectez cu voi verbal aşa cum o fac de obicei, dar chiar după ce vom pleca de
aici eu o să vin la voi personal, doar voi şi cu mine. Voi fi acolo pentru voi
şi vă voi vorbi şi voi împărtăşi cu voi.
Deschideţi-vă şi haideţi să vorbim despre voi. haideţi să vorbim despre fiinţa
fenomenală care sunteţi şi despre lucruşoarele care v-au stat în cale, care
v-au împiedicat să realizaţi dumnezeul care sunteţi cu adevărat. Aşa că voi fi
acolo.
Şi, cu asta, a fost o onoare şi o încântare şi aş vrea să plec cu aceste
cuvinte: Totul este în regulă în întreaga creaţie, iar ca urmare Eu Sunt şi voi
sunteţi, de asemenea.

Şi aşa este!


© 2009 Precizare:
Toate drepturile asupra acestui material aparţin exclusiv lui Geoffrey Hoppe,
Golden, Colorado,
SUA. Prezentul material nu poate fi distribuit decât gratuit, în limba engleză
şi în traducere în orice altă limbă. Prezenta versiune în limba română este
realizată de Georgiana Constantinescu, pentru www.ascensiunea.ro
. În cazul preluării pe alte
site-uri sau bloguri, rugăm să preluaţi şi aceste elemente.
Namaste!

Lasă un răspuns